LÉNE s.f. Faptul de a se
complăcea în
inactivitate; înclinaţia celui căruia nu-i place, care nu doreşte, nu vrea să muncească, căruia îi place să stea fără să muncească;
trândăvie;
lâncezeală. – Din sl.
lĕnĩ.
Lene ≠ râvnă,
silinţă,
sârguinţă, zel
LÉNE s.
indolenţă,
lenevie,
puturoşenie,
trândăveală,
trândăvie, (rar)
lenevire, puturoşie, trândăvit, (înv.) tandur.
(E de-o ~ condamnabilă.)
léne s. f., g.-d. art.
lénei
LÉNE f. Stare a celui care nu vrea, nu doreşte sau nu-i place să muncească;
lenevie;
trândăvie. [G.-D.
lenei] /<sl.
lĕni
léne s.f. –
1. Indolenţă, delăsare. –
2. Insectă (Pompilus viaticus). – Mr.
leane, megl.
leani. Sl.
lĕnĭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 29; Miklosich,
Lexicon, 349; Cihac, II, 169; Conev 100); cf. bg., rus.
lĕnĭ. – Der.
alene, adv. (cu trîndăvie, cu calm), cu -
a caracteristic formaţiilor adv.;
leneş, adj. (trîndav; inert, somnoros; animal, Bradypus);
lenos, adj. (trîndav, lent, calm);
leniv, adj. (trîndav), din sl.
lĕnivŭ;
leni, vb. (a trîndăvi; a lăsa pe seama altuia), din sl.
lĕniti sę, s.f. bg.
lĕnjă se;
lenie, s.f. (înv., trîndăvie);
leneală, s.f. (Mold., lene);
lenevi, vb. (a trîndăvi), din
leniv;
lenevie, s.f. (lene);
lenevos, adj. (trîndav);
lenevitor, adj. (Trans., leneş).
